Timp de calitate cu copiii sau despre fericire în familie

Timp de calitate este o expresie „la modă” și o etichetă frecventă pe rețelele de socializare atunci când apar poze cu familia, dar ce înseamnă timp de calitate? Există și timp care nu este de calitate?

Copiii nu au nevoie doar de timp cu noi, ci și de atenția noastră. Altfel spus, timp de calitate înseamnă să petreci timp, atât cât poți, dar în acel timp să fii atent la cei de lângă tine, mari sau mici. Așadar, eu consider că timpul de calitate înseamnă timp petrecut cu trup și suflet alături de cineva, timp în care cei de lângă mine simt că sunt prezentă și atentă la dorințele lor.

Mi s-a întâmplat să stau lângă copii, ei să îmi povestească entuziasmați ceva, iar eu să spun un „aha” ori un „wow” automat pentru că în realitate mă gândeam la cum să rezolv o situație la serviciu sau la alte probleme presante. Ce crezi, oare copiii observă că suntem cu gândul în altă parte? Bineînțeles că observă! În plus, dacă atitudinea asta se repetă zi de zi, copiii nu știu ce probleme presante ai tu ca adult, ci au impresia că sunt lipsiți de interes pentru tine care ești centrul universului lor!

Pentru timp de calitate petrecut cu cei dragi, fii acolo, atent și gata să ai reacții reale la cele povestite de copii.

Iată câteva idei care să te ajute să petreci timp de calitate cu ai tăi copii:

1. Fii atent și discută. Seara, după o zi de școală sau grădiniță, ascultă cu interes aventurile pe care le-a trăit copilul tău la școală. Pune-i întrebări sau povestește și tu ceva, astfel încât să fie o atmosferă destinsă în care toți să vă simțiți relaxați și în siguranță. Din fericire, eu lucrez tot cu copii, așa că pot ușor să povestesc aventurile mele cu elevii de la clasă din perspectiva profesorului. Atunci când Andrei îmi povestește despre vreun conflict, uneori îi spun că și eu mă confrunt cu ceva asemănător la serviciu și că mi-ar prinde bine să aflu părerea lui despre asta pentru că mă va ajuta să interacționez altfel cu elevii. Nu mai spun cât de mândru este că părerea lui contează și că mă poate ajuta!

2. Mergi cu copilul la un eveniment cultural potrivit vârstei sale. Poate fi vorba de o piesă de teatru sau un festival pentru copii. De exemplu, în Iași am mers împreună la Ziua Bojdeucii unde au vizionat un spectacol inedit cu o punere în scenă senzațională a Amintirilor lui Creangă și au vizitat Casa Pogor (Bojdeuca fiind încă în renovare). Acesta poate fi un timp de calitate prin care încurajezi și plăcerea de a citi, de a cunoaște, de a fi curios să descopere lumea, dincolo de jocurile pe calculator. Tot în Iași, există Filit, un eveniment complex care are și evenimente dedicate copiilor. Știu că la teatru merg și cu școala uneori, dar atunci când copilul merge cu părinții e altceva, așadar nu rata ocazia când timpul tău liber coincide cu spectacolul de la teatru.

3. Creează rutine împreună cu copilul. Asta presupune să alegi împreună cu el o activitate care să vă facă plăcere și care să se desfășoare regulat într-o anumită zi. Noi am  stabilit o zi  din weekend în care mergem la cofetărie și mâncăm prăjituri, o zi pe lună în care mergem împreună la librărie și își alege fiecare câte o carte. Că tot veni vorba de cărți, timpul nostru de calitate presupune lectura înainte de somn. Înainte, când erau mai mici, le citeam eu câte o poveste sau un capitol dintr-o carte. Acum citim împreună, pe rând, fiecare după putere. Uneori citim pe roluri și petrecem așa 10-15 minute amuzante. Important este să faceți împreună anumite activități care să vă facă plăcere, dar care să fie și constructive.

4. Faceți activități casnice împreună. Eu i-am implicat de mici în datul cu aspiratorul. Altfel spus, facem curățenie împreună. Muncim, dar tot timp de calitate este pentru că îl petrecem împreună și învățăm să ne ajutăm unii pe alții, exersăm munca în echipă. Ideea tăticului pasionat și de bucătărie a fost să gătim împreună. Pot spune că e cea mai amuzantă activitate pentru ei, mai ales că la final e chiar comestibilă. Împreună facem pizza, orez cu legume și carne la gril, salate de tot felul ( la care copiii taie legumele ), clătite, gogoși sau brioșe.

5. Planifică concedii în locuri atractive pentru copii. O activitate care se petrece rar, deci doar atât nu e suficient pentru cât timp de calitate are nevoie un copil. Totuși, este o activitate care vă poate aduce relaxare. Dacă locul de concediu e potrivit, va fi relaxant atât pentru părinți, cât și pentru copii. Copiii vor joacă, deci destinația trebuie să includă spații de joacă, de aventură, programe pentru copii. Dacă în concediu vreți să vizitați numai muzee, ruine și alte locuri de legendă, atunci copiii devin agitați, se plictisesc, obosesc (lucru care niciodată nu se întâmplă într-un loc cu tobogane ), iar asta vă poate afecta timpul de calitate.

6. Dă în mintea copiilor! Este în regulă să te lași atras în jocul lor și să te joci cu ei. Te poți transforma într-un căluț sau în alt animal simpatic pe care îl iubesc ai tăi copii sau poți apela la jocurile de societate care sunt destul de amuzante, Despre câteva jocuri pe care le folosim în casă am povestit aici.

Timpul de calitate petrecut cu copiii te ajută să ai o relație puternică și armonioasă cu al tău copil. Petrece cât de des ai ocazia timp de calitate cu al tău copil. Poate nu ai timp să mergi săptămânal cu el să faceți anumite activități, dar cu siguranță ai câteva minute când îl iei de la școală sau când îl duci acolo să îl asculți doar pe el, închizând ușa grijilor tale de peste zi.

Cine-i oare Moș Crăciun?

În primii ani de viață ai copilului este simplu de spus povestea lui Moș Craciun. Totul este bucurie, entuziasm, emoție, dar cel mai important, cu cât copilul este mai mic, cu atât îi pasă mai puțin de logica din spatele misterioasei apariții.

Totuși, copiii cresc și o dată cu asta apar și întrebările: „De ce Moșul ăsta are barba falsă?”, „De ce sunt mai mulți Moși în oraș? Care e cel adevărat?”… și tot așa până ajung la marea întrebare: „Mami, Moș Crăciun chiar există? Colegii mei spun ca Moșul sunteți de fapt, tu și cu tati.”

Trebuie să recunosc, aceste întrebări mi-au schimbat puțin ritmul cardiac și viteza cu care încercam să găsesc un răspuns salvator. Mi-am propus de la bun început să nu mă învârt într-un cerc vicios al minciunii, dar în iureșul cadourilor și al magiei, nu puteam să îi răpesc această bucurie când era bebeluș, apoi preșcolar. Eu cred că Moș Crăciun este un mijloc frumos prin care putem da lumii noastre agitate un farmec aparte, atâta timp cât nu terorizăm copilul cu celebra replică: „fii cuminte daca vrei sa vina Moșul”. Acum, la momentul adevărului, nu l-am mințit, dar i-am lăsat posibilitatea de a alege în ce vrea să creadă. Prin urmare, la întrebarea sa despre existența Moșului i-am răspuns printr-o alta suită de întrebări: “Ce înseamnă pentru tine Moș Craciun?” „Cum ai putut tu ajuta la îndeplinirea misiunii Moșului pentru copiii necăjiți? ( tocmai pregatiseram impreuna un pachet pentru un alt copil)”, „Nu cumva și tu ai fost Moș Craciun pentru altcineva?”, etc.

Așa am ajuns împreună la concluzia că Moș Crăciun e mai presus decât un moș, El simbolizează bunătatea, generozitatea, omenia și oricine poate deveni un Moș Crăciun oricând, nu doar în luna cadourilor.

În urma discuțiilor, în care nu i-am oferit un răspuns clar, ci o analiză a sensului acestei credințe, Andrei și-a ales totuși varianta preferată. E bun și generos, dar așteaptă cu nerăbdare să descopere împreună cu surioara lui ce i-a adus Moșul cel darnic și misterios sub pomul de Crăciun. Dar ce e și mai minunat, deși în fiecare an îl pândește și ne asigură că a fost vigilent cu paza bradului renunțând la somn, tot nu reușește să vadă când pune cadourile. Asta sigur e magie! Iar atâta timp cât copiii își doresc această magie, cred că ne putem bucura si noi, adulții, alături de ei.

Părinte sau cel mai bun prieten?

Oare ar trebui un părinte să viseze ori să își propună să devină cel mai bun prieten al copilului? Sau poate ar fi mai înțelept să fie mândru de rolul de părinte pe care să se străduiască să îl îndeplinească cât mai bine și eficient? Este o dilemă a părinților în general și cred ca fiecare opțiune ține de personalitatea fiecăruia, însă am văzut destui părinți care se străduiau în zadar să capete statutul de „cel mai bun prieten”.

Părintele are rolul de a ghida copilul, de a pune anumite limite care să îl ajute pe copil să evolueze, să înțeleagă ce comportamente sunt acceptate și ce comportamente sunt inacceptabile. Așa cum un grădinar curăță buruienile și ajută un copac să crească drept și cu o coroană frumoasă, tăind crengile uscate, tot așa părintele trebuie să îl ajute pe copil să deosebească binele de rău, frumosul de urât. De obicei prietenul cel mai bun este lângă tine, dar nu îți arată neapărat calea cea bună, nu te corectează atunci când greșești. Prietenul cel mai bun dă dovadă de solidaritate, de susținere, iar părintele trebuie să dea dovadă de înțelegere, dar și de înțelepciune, de experiență de viață, de maturitatea care încă îi lipsește copilului. Asta nu înseamnă că părintele ar trebui mereu să fie sobru, rigid, serios, imperturbabil. Noi suntem părinți jucăuși, veseli, deschiși la discuție, dar atunci când un comportament al copilului trebuie șlefuit, nu ezităm nici unul dintre noi să intervenim.

Eu mă gândesc adesea: chiar aș vrea să fiu cel mai bun prieten al copiilor mei? Aș avea tăria să fiu cel mai bun prieten? Nu cred și iată motivele:

1. În primul rând, nu aș putea avea atitudinea celui mai bun prieten atunci când unul din copiii mei mi-ar mărturisi o situație delicată a vieții de adolescent. Nu pot avea nici acum, când sunt mici, atitudinea celui mai bun prieten. Elevilor mei de la școala le pot explica de zeci de ori un lucru până îl înțeleg, dar copilul meu trebuie să înțeleagă mai repede, că ăsta e orgoliul meu de părinte și îmi ies din pepeni mai repede.
2. Consider că părintele este deja un aliat de încredere al copilului și la momentul afirmării independenței copiilor, părintele este cel care va încasa toate “loviturile”. Asta pentru că doar cu părintele său poate adolescentul să își exerseze abilitățile. Mă gândesc la propria mea adolescență. Mereu eram nemulțumită de mama și mereu o foloseam pentru a mă simți eu puternică. În fața altora eram mută, în fața mamei le știam pe toate, aveam argumente pentru orice. Ea, ca un bun pedagog ce era, mă lăsa să mă simt stăpână pe situație, dar mereu mă ținea pe cărarea bună, chiar cu riscul de a primi uneori cuvinte usturătoare de la o adolescentă cu capul în nori.
3. Cel mai bun prieten trebuie să aibă o vârstă apropiată și o gândire la fel ca a copilului. Oricât aș încerca să fiu empatică, nu voi reuși niciodată să revin la aceeași gândire ca să pot oferi soluții acceptabile din punctul de vedere al copilului. Voi trata orice subiect ținând cont de experiența mea de viață, pentru a feri copilul de cât mai multe neplăceri, iar aceste soluții, de obicei, nu sunt pe placul copiilor. În plus, copiii au nevoie de experiențe din care să învețe.
4. Părintele trebuie să fie un model pentru copii. Asta presupune a avea o experiență și o atitudine care să inspire încredere ( nu frică). Părerea mea este că nu pot fi decât caraghios dacă eu, în calitate de părinte, încerc să mă transform într-un adolescent.
5. Între părinte și copil nu va exista niciodată competiție. Orice părinte își dorește copilul învingător, chiar și într-un schimb de replici, pe când între prieteni lupta de afirmare există de ambele părți și este constructivă.

În final, cred că dacă ne purtăm ca niște părinți responsabili care își ghidează copiii de când sunt mici, chiar cu riscul de a-i supăra când opiniile nu corespund, sfârșim prin a fi, după ce trece furtuna adolescenței, chiar cei mai buni prieteni. Modelul meu e mama. Nu a spus lucruri frumoase doar ca să mă gâdile la urechi. Mereu a spus ceea ce trebuia să aud și ceea ce nu aș fi auzit de la cel mai bun prieten. Unde e cel mai bun prieten acum? A devenit doar un prieten… Dacă sunt fericită sau tristă, mama e cea care află prima. E mereu acolo dacă vreau să vorbesc cu cineva, atunci când cei mai buni prieteni au devenit prea ocupați cu viețile lor.

Pentru că fără veste părintele a devenit cel mai bun prieten… la momentul potrivit.

Extrem de greu și incredibil de frumos. Sau despre a fi părinte

În ultimele zile am foarte mult timp pentru amintiri. Și îmi amintesc primele zile, săptămâni când am devenit mamă. Nu cred ca voi putea uita acea oboseală continuă și acea dorință neîmplinită de a mai dormi puțin. Cu toate acestea, atunci a început perioada cea mai fericită din viața mea și cred ca asta e opinia fiecărei mame, nu-i așa?

Mereu îmi închipuiam că imediat ce va mai crește puțin Andrei voi avea timp să mă bucur pe îndelete de tot ce am și că voi avea timp de odihnă. Ei de unde! Am realizat că timpul nu aduce nici liniște și nici odihnă. Aduce bucurii, aduce momente de neuitat, dar mereu există o etapă de creștere despre care trebuie să mă informez și care cere alte abilități din partea părinților.

Experimente cu clătite în bucătărie: una vrei și alta iese

Nu voi da o rețetă de clătite. Asta pentru că niciodată nu măsor cantitățile și mereu când vine vorba de clătite fac cât mai multe. Oricât de multe aș face, mai mult de 3 clătite nu apuc să mănânc, chiar și alea mâncate pe fugă.

Ce vreau să povestesc e cum m-am trezit eu foarte binevoitoare și le-am spus copiilor că după prânz vor avea desert. Lucru foarte rar. Clătite fac des, dar nu oferite ca desert după prânz.